Start la PRIMA CASA 4
A INCEPUT PROGRAMUL PRIMA CASA Prima instituție financiară ce acordă finanțări în noile condiții poate împrumuta maximum 600 milioane de euro. După o așteptare de aproape două luni, cea de-a patra etapă a programului Prima Casă devine operațională. Banca Comercială Română (BCR) a anunțat astăzi că reîncepe creditarea prin intermediul programului guvernamental, în varianta modificată, fiind prima instituție financiară care face acest pas. Potrivit lui Mugur Șteț, purtătorul de cuvânt al Băncii Naționale a României (BNR), o singură bancă a primit până acum avizul BNR pentru normele interne de creditare, în vreme ce două dosare se află în analiză, iar pentru alte două s-au cerut completări. Până acum, doar cinci bănci au trimis normele interne de creditare către BNR, dintr-un total de 11 instituții financiare care și-au exprimat intenția de a participa la program față de Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii (FNGCIMM). 220 de euro, rata lunară pentru un credit de 40.000 de euro Clienții care vor să obțină un credit Prima Casă își pot depune dosarele la BCR chiar începând de azi, 6 iunie 2011. Dobânda la creditele acordate de bancă este variabilă și este formată din Euribor la trei luni, plus o marjă de 3,75% pentru clienții cu istoric în relația cu banca (marja este de 3,95% pentru clienții fără istoric). Astfel, pentru un credit de 40.000 de euro, pe o perioadă de 30 de ani, rata lunară în acest moment este de 219,22 de euro (putând varia însă în funcție de Euribor). „BCR are un sold de 600 de milioane euro al creditelor acordate până în prezent prin programul Prima Casă. Vom putea acorda împrumuturi încă un an și jumătate sau doi ani prin acest program, dacă ne dublăm expunerea”, subliniază Oana Petrescu, vicepreședinte retail în cadrul BCR. Reprezentanții instituției de credit recunosc faptul că începerea celei de-a patra etape a programului a fost asteptată cu un deosebit interes de către clienții băncii, date fiindavantajele acestui tip de credit ipotecar: avansul de doar 5% din costul locuinței achiziționate sau construite și dobânda redusă. De câți bani ai nevoie pentru a te încadra în program BCR acceptă până la trei coplătitori pentru creditele Prima Casă 4 și nu percepe comisioane de acordare credit, de administrare lunară sau rambursare anticipată. Pe lângă avansul de care trebuie să dispună, de 5% din valoarea locuinței, solicitanții trebuie să constituie un depozit colateral însumând valoarea primelor trei rate lunare de dobândă și să asigure locuința achiziționată/construită din finanțarea garantată împotriva tuturor riscurilor. Pe de altă parte, evaluarea imobilului se ridică la 300 lei (inclusiv TVA) pentru un apartament. La aceste costuri se adaugă și comisionul de comisionul de 0,49% din valoarea finanțării ce trebuie virat către FNGCIMM. Cine și ce poate cumpăra prin Prima Casă 4 Un astfel de credit poate fi accesat de orice persoană fizică care nu deține în proprietate exclusivă sau împreună cu soțul/soția nicio locuință, indiferent de modul și momentul în care a fost dobândită. De asemenea, se pot încadra în condițiile impuse de către stat și cei care dețin în proprietate exclusivă sau împreună cu soțul sau soția cel mult o locuință cu o suprafață utilă mai mică de 50 de metri pătrați, care să nu fi fost achiziționată prin Prima Casă. Beneficiarii interesați de program pot cumpăra locuințe finalizate sau aflate în diverse faze de construcție, precum și unități locative noi, construite în baza autorizațiilor eliberate după 22.02.2010. De asemenea, se pot construi locuințe de către beneficiari individuali, în baza unor autorizații eliberate după 22.02.2010.
|